DORDEDUH LYRICS

1. Jind De Tronuri

In tacere numele si-l toarce singur
Batranul zilelor
Varstnic gradinar ce din veci strajeste
Datina nepieritorului de neispravit.

In somn adanc, de pe unde vii
Din vis in vis, incotro de-vii.
Purtat de vantul
Ce-nnoada
Sufletul cu gandul
Batran de primul tron
Si-a asmutit cuvantul

Trezeste-ti firea!
Limpezeste-ti simtirea!

De cand prima tinere de minte
Flacararii au insemnat
Pan' la cea din urma aducere aminte
Cand cei sapte sori
S-or fi-ntrupat

Precum randuiala o cere
Adus pe vechea oparsie
Pe firul sangelui curgand
Din mos stramos invatand
Intelepteste strabunul insufla

Vorba ce prin grai duios rasuna
De mintea-n chip drept o aduna

Si-n inima infiripa fiorul
Ca sufletul sa-si prinda zborul

De la prima atingere de fire
Cand flacararii au turnat
Gandul ultim de aducere-n simtire
Ce sapte neamuri au inaltat
De cand prima tinere de minte
Flacararii au insemnat
Cea din urma aducere aminte
Cand cei Sapte Sori
S-or fi intrupat

2. Flăcărarii

Timp de-o roata intre stele
Dupa ce-a inghitit pamantul
Si-a strans la sine cu voci de iele
Pe toti cei ratacind cu gandul

Vazduhul incins de-nflacarare
De duhuri coapte, neprihanite;

Salas incredintat se-ntinsa
Pentru zburatorii ce-si tes menirea

Izvoara s-a intrupat in sifla
Dupa un veac in schimnicie,
Tinand in loc invartejirea
Incolacind in juru-i lumea

Cand vremea suna a descatusare
Din-nauntrul sau nestavilit razbeste,

Smac mamind de voiosie
Ce scornacit izmeri venirea
Sapte roti miscara gandul

De sapte ori rotind pamantul,
In sapte ceruri ii scaldara
Si-n sapte neamuri se-ntrupara

3. E-An-Na

Vantoasele vartoase,
Din suier invartejit descoase
Pe dragaicele frumoase
Mandre soimarite
Cu gurite aurite
Spun cuvinte naucite...

Cu glas vrajit ademeneste
Si feciorii mi-i rapeste

Cu ochi ceresc ii rotesc cararea
Si-i se asterne naucire
Si furtuna mintea-i sufla
In ochiul stramb ce-si fura calea
Din ochi ceresti i-astern cararea

Si-i se-nalta multanire
De-acum gand curat ii sufla-n minte

Prin ochiul drept hotarniceste calea

4. Calea Roților De Foc

Neînduplecat, țintuind privirea,
Înverșunat, stăpânindu-mi firea,
Precumpănit în sine,
Înalț de sus în jos tihnirea,
Să pozvolească iznoavei
Trăinicie în-deplinire.

Îndrept spre mine,
Urgia ce năucește lumea,
Să-i reîmpletesc voirea
Și să-i împlinesc menirea.

Jariște din duh nepotolit
Ce-a zvâcnit cu râvnă
Din piept smucit.
Făr’ de semeție,
Bărbăție cu îndrăzneală,
Curaj făr’ de mânie.
De-i struni înflăcărarea
Și-i tihni nestăpânirea.

Revărsând nestingherit
Prin albia duhului,
Neaplecăndu-l,
Și-nalță în tron de cupă
Însuflețindu-l.

Și lasă de-afundă,
Să cuprindă pământul
Și sufletu-n adâncul firii
De îl cufundă.

Când gândul în loc se-adună
Și glăsuirea-l călăuzește,
Taina horbei în trup răsună
Și vrerea vie o chivernisește.

Și lasă de-afundă,
Să cuprindă pământul
Și sufletu-n adâncul firii
De îl cufundă.

Horba dulce,
Departe ajunge;
Și ce horbă aduce
Nimic n-ajunge.

Si horba-i plămădi în gât
Ce-n taină zace de hăt veacuri,
Omului desăvârșit în gând
Ce și-a măiestrit cu grijă harul.

Când ochiul minții în con se-adună
Și horba-n cap își ticnește graba,
Năvalnic se umflă-n nori de fire
Că-n unu-i tot ce-i plăsmuire.

Pășind alături de însuși duhul,
În ochi se țese necuprinsul.

5. Pândarul

Întăresc mănunchi cu lumea
În nod întărâtat de soartă.
Fir' de bice asmuțite
În brâu de veghe se încinge.
Când calea lumii-mi sorocise
Cârma s-apuc în a purcede,
Și-n pas măsor, un dor ușor,
Ce cuprinde depărtarea
Și se-ntinde hăt în zare;
Peste punte, cufundată-n neguri,
Peste țărmuri neademenite.
Pășind alături de însuși duhul,
Sunt pândarul ce-și țese singur soarta.
Vremea-mi este vrerea firii,
De duh ușor și-n suflet gol,
Neamestecat în voie.
Făr' de nume și făr' de râvnă,
Însemnări ce timpul curmă.
Făr’ de vise și făr’ de urmă,
Mă-ncuvințez în a sorții mână.
Înăsprit de însuși duhul,
Sunt pândarul ce-și ochește soarta.

6. Zuh

Când pădurea viu răsuflă,
Și-n mori de vânturi i se cerne vrerea,
De-a stânga parte în smâc se-adună,
Și-n dreapta-i se desparte urma.

Unde ești Bătrâne,
Ce ții în a ta palmă neaplecata lume!
Flăcărari schivernisiți în strune,
Ce toarnă veșminte dalbe și le țese-n nume.

De când vrerea viu insuflă,
Și-n mori de vânturi cuget cerne,
Cu-a stânga parte înalț poruncă,
Iar dreapta descrețește fruntea.

Trezește Străbune!
Tulnice să sune!
Cu har strămoșesc,
În om să cunune.

Înalță Străbune!
Tulnice să sune!
Din dar strămoșec,
La om să mă trezesc.

7. Cumpăt

Suflet purtat de-o boare ușoară,
Ce prin suflu răspândește
Buna sa mireasmă.

Văz netulburat de năzărire,
Ce uitarea n-o stârpește,
Și ațintește strâmbătura.

Când lumile se ard în sine
Și se dezlănțuie-n trezire,
Născare dă în deplinire;
De încheagă și se dezleagă
Încleștări în stări de fire
Și-i stă în fire
Neclintit în-chinăciune,
Înfrățit cu sine se regăsește.

Rabdător în înflorire,
Cu gând domol în chibzuire,
Fără lipsă de măsură,
Fără urmă-n mistuire,
Și în-chei de săvârșire.

Duh plin de sevă în alungirile sale,
Liberează scânteile roabe,
Cu greu ales de după moara gândurilor,
Cu greu ales din nectarul zorilor ...
Vieții!

8. Dojană

Din tăcere rup-sa gândul,
Sfărâmat-sa-ntreg cuvântul,
Sfărâmat-sa-ntreg cuvântul
Când din tăcere rup-sa gândul.

Ca prin horbă-n glas să crapă
Ca prin horbă-n glas să crapă
Turuitul să înceapă,
Mintea-n veci să nu-i mai tacă,
Mintea-n veci să nu-i mai tacă.

Și prin viață să-i tai rândul,
Hodinindu-sa cuvântul,
Năucind din cale-afară
Ochi furați de lumea amară.
Țintuit ...
Nu mai vadă, să nu audă,
Prăpăditu-sa pământul,
Prăpăditu-sa cuvântul.

Mai lasă-ți gându-n cap să tacă
Mintea-n cap să se mai coacă
Rămâi neaplecat de spate
Neînduplecat în toate
Nepovârnit în fapte

De nepovârnit în fapte [x3]
De nepovârnit în fapte, nepovârnit
Nepovârnit în toate, nepovârnit
Nepovârnit în fapte,
De nepovârnit în toate

Cuvântul nou să se-ntregească
Imn de pildă neprihănească
Să dăruiești cu horbă bună
De mlădios în vânt răsună
Să răzbești în stăruință
Să plăsmuiești buna cuviință





DORDEDUH LYRICS