SUR AUSTRU LYRICS

1. Cel din urmă

Bătrân cu ochi adânci,
De spate gârbovit,
Pe sufletu-i cu șapte,
De piatră grele stânci,
Pe pisc înalt de munte,
Măsoară lumea-n zare.
Și scoarța-i de pe frunte,
De gânduri se-nțesare.

Demult apusă-i lumea,
În care a trăit,
Solomonar anumea,
Aproape e zduhnit.

Zdrahon era în floare,
Și tare în putere,
Rupt parcă din soare,
Hrănit numai cu miere.
Cum călărea pe nouri,
Izbind cu biciul lui,
Ogoare și grădini,
Crugu' pământului.
Pribeag acum e moșul,
Și ultimul de soi,
L-au părăsit de veacuri,
Balaurii pleșoi.

S-au dus acele vremuri,
El și dreptatea lui.
Ce rost mai are-n lume?
Când bine-n lume nu-i...
Așa gândea unchieșul,
Mâhnit și plin de of,
Pe creasta cu zăpadă,
Degeaba teozof.

Un urlet viu despică,
Văzduhul înghețat.
Și-o umbră se ridică,
De lup suriu turbat,
Cu foc de gheață-n iris,
Și colții de oțel,
Statura-i promontoriu,
Și norii-i sunt mantel.

Boceau cumplit limbricii,
Atunci când îl zăreau,
Făgăduiau oficii,
Dar degeaba scheunau.
Avea stadera-n seamă,
Și oblu judeca,
Dar om era, sau oamă,
Pe Themis! Nu conta!

Cătá în lume dreptul,
Voroava omului.
Îi pedepsea p’aceia,
Al căror cuvânt nu-i,
Pe cei cu șira-n zece,
Mocioarce-nsuflețite,
Șopârle de neam rece,
Scursure parazite.

- Cu mine vino, dară,
Și te voi învăța,
Pur, meșteșug de fiară,
Deplină taina mea.
Fârtat vei fi cu toții,
Cu inimă curată,
Fáune seminții,
Din lumea asta toată.

Vei ospăta Finixul,
Zbura-vei pe Zgripsor,
Aspidei îi vei mulge,
Veninu-ntr-un ulcior,
Vei țesăli Licornul,
Și Zimbrul adăpa,
Lui Pil vei da otavă,
Glyconu-i pieptăna.

- Îți mulțumesc Lupane,
Trai dalb tu îmi oferi.
Dar nu poftesc la viață,
Nici patimi nici plăceri.
Rămân aici pe stâncă,
Mă voi preface-ncet,
În formă fără suflu,
A timpului pecet.

2. Taina

Bun de ești și răbdător,
El de grindină te cruța,
De ești însul cel netrebnic
Nu te-alegi cu nici un chior!

Pe coama Trascăului,
Potop mare dă năvală,
Văzduh negru ĭntre creste,
Nori balauri se prăvală.

Neaoșii adună turma,
Muieret pe prunci adună
De-i imală, de-i furtună,
Vântul chiar și-n stâncă scurmă.

Și-a luat zborul dintre iazuri,
Călărind șarpele - zmău,
Apărând de printre Gâlde
Vijelie a răsfira.

Dară vine Șolomarul,
Cu litanie și topor,
Și cu brâul de mesteacăn
Și cu naibă în căpăstru

Șolomaru izbutit-a,
Pe balaur să strunească,
Ploile se răspândit-au,
Pâraie s-au dus la vale.

Stropi-s reci, si vântu-i rece,
Si prăpădul se petrece,
Cerul este cum o cergă,
Și pleznește ca o vargà.

Șolomaru năpustit-a,
Către piscuri, cale-ntoarsă,
Cu dihania în hamuri,
Iar a săvârșit sorocul.

Țărină buciumănească,
Cine-o joaca să trăiască,
Jucați-o voi buciumani,
Să n-o pierdem peste ani.

Cât îi neam de buciuman,
Tăt îi mandru si bogan,
Cât ii neam din neam de moți,
Tăt îi mândru si fălos.

3. Codru Moma

4. Cant adânc

Ostenit de vrăjitură, și slăbit de-atâta har
Se târaște către grotă, greu la munte, greu la deal.
Stând la umbra unui paltin, puterile adunând,
Dară trece-un car cu bouri, biciuiți de un ițan.

Fără vorbă, fără sfadă, șolomarul s-a urcat
Şi din ziceri și din șagă, vraciu-ndată a adormit.
Curios, zălud mocanu cu ochii de traistă a dat
Şi a scos din toate cele... cartea de solomonat.

Omul nostru, șolomarul,doarme adânc în vise dus
Cu grijă acum ițanul cartea poate a răsfoi.
Dar doar după treișpe slove, vraja îndată s-a pornit
Boi, stăpân și car și toate, sus la nouri s-au-nălțat.

S-a trezit pe loc hultanul, cartea în palme a luat
Şi s-a pus pe rugăciune, strofele a răsturnat.

5. Caloianul

[A rain-calling ritual - adapted folk text]

Iene, Iene Caloiene!
Du-te-n cer și cere,
Să deschiză porțile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă și gârlele,
Zilele și nopțile!
Ca să crească grânele,
Zilele și nopțile!

Iani, Iani,
Caloiani,
Ia cerului torțele,
Și deschide porțile
Și pornește ploile!
Cum ne curg lacrimile
Să curgă și ploile!

Iene, Iene Scaloiene!
Tinerel te-am îngropat,
Prin pădurea deasă,
Cu inima, arsă,
Prin pădurea rară,
Cu inima, amară!
Hai vino, hai vino, hai vino…

Să deschizi portițele,
Să curgă ploițele,
Să curgă șiroaiele,
Să umple zăvoaiele.

Ene, Ene, Scaloiene

De când ploaia n-a mai dat,
Grâulețul s-a uscat,
S-a uscat și s-a ntristat
De când ploaia n-a mai dat.

Ene, Ene, Ene, Ene!

6. Ucenicii din hârtop I

În al treilea dat din leat, în luna lui Germănar,
Când dispar zăpezile, și se întorc șiroaiele.

Se coboară prin cătune, scotocește prin bordeie,
Cu veșmântul său bălai, un soi de solomonar,
Căută prunci cu căiță, înveliți toți cu un voal.

Șapte plozi cu așa însemne,
șapte plozi de șapte ani,
Au în față cale lungă,
Drumul spre hârtop îl vor lua.

Astă soartă este scrisă celui ce va fi mai bun!

7. Ucenicii din hârtop II

Când termină însușirea, unul doar va fi alesul
Și devine după glie, grindinar, hultan, gheițar,
Zgrimințieș sau zgrăbuntas.

Arhidemonul Uniilă, îi invață și-i tocmesc,
Cum să poți a sparge norii, grindina prefaci în stropi,
Cum să îmblânzești dragonul,
Furios și cam nărod.

Mergi la tăul înghețat, cu toporul spargi oglinda.

Să înțelegi și graiul fiarelor,
Să înțelegi și cântul păsărilor
Farmece să știi a face,
Descântece desface.







SUR AUSTRU LYRICS