TROOPER LYRICS

1. Chemarea (Part I)

În vremuri uitate de lumea de-acum,
Prin prafuri de drum,
Când scuturi şi săbii luptau ne-ncetat,
Prin sânge şi iad,

Visau la o lume golită de moarte,
Uitată de rău.


Eroi de poveste trăit-au atunci
Şi chiar au fost mulţi,
Dar unul mai mare vegheat-a mereu
Sub steagul cel greu.

El, Vlad Vodă Ţepeş, părinte uitat
De anii ce cad.

2. Ursitoarele (Part II)

Pe turnul Chindiei
S-aşterne senin,
Din cer si din Stele
Ursitele vin.

În camera albă,
Cu flori luminată,
Urmaşul lui Vodă
Primeşte acum soartă.

Lunecând pe raze de soare-răsare
Şi scrutând cu gândul scâncet de pruncuţ,
Patru ursitoare merg de dimineaţă
La pruncul Vlăduţ.


Una dintre ele, cu ochii de crini,
Cată cu blândeţe către prinţul mic.
Şi rupe din stele două dintre patimi:
Dragostea de ţară, frica de nimic!

Alta, mai tăcută, cu neguri în ochi,
Vede peste timpuri războaie şi foc,
Ştie că în viaţă prinţul va avea
Sânge, oşti şi neamuri sub sabia sa.

A treia îi sapă în minte şi os
Carte de poveţe şi-i pune în coş
Chip cu frumuseţe şi înţelepciune,
Aprigă dreptate să facă în lume.

Ultima surată, cea mai înţeleaptă,
Stă şi priveşte, tace-nfricoşată.
Ştie că de-acuma, viaţă de-o avea,
Prinţul va decide singur soarta sa!

Căci doar o dată la o sută de ani,
Se naşte un vultur cu ochii văpăi.
Care e vifor între cruzii duşmani
Şi care-i tată pentru toţi ai săi.

3. Coconul Vlăduţ (Part III)

Şi ţara se-nalţă cu linişte-n sus,
Vlad Vodă e gata oricând de răspuns.
Cei doi fii ai săi învaţă din mers
Ce-nseamnă iubirea atunci când visezi.

Visezi la o ţară ce nu vrea război,
Nu vrea să mai curgă nici sânge din noi.
E-o lume în care e loc pentru toţi,
Dar turcii păgâni nu ştiu că apoi,

Paşii lui Vlad prin lume or merge
Şi tot ce-a fost rău în viaţă şi este
El va trimite cu sabia-n pământ
Şi nu va şti milă de nimeni nicicând…


Radu şi Vlad promit să vegheze
Atunci când va fi ca bunul lor Rege
Să plece-n alt loc, în lumi de străbuni,
Cu pieptul în faţă şi vorbe de spus.

Că liber s-a dus şi cum a luptat,
Şi nu a plecat privirea de-o viaţă.
E mândru că el a stins lupte mari
Şi are şi cine să-l scrie pe piatră.

Simte în aer că iadul pândeşte,
Dar încă nu-l vede, pe unde mai este.
Ştie că sabia-i va fi prieten sfânt,
Iar ţeapa va duce tot rău-n pământ.

Răzbate privirea prin lumi ce de soare
Sunt luminate, doar cât să tresare
Cea Semilună ce ţine de umbră,
Peste popoarele ce n-au vrut luptă.

Turci se aprind să ardă în faţă,
Lumea-i a lor, aşa cred de-o viaţă.
Vlad îi aşteaptă cu oamenii lui,
Şi sunt pregătiţi ca lupii nebuni!

4. Prizonier (Part IV)

Copil chircit sub vrerea lumii,
Orfan de tată şi de ţară,
L-au aruncat şi-l ţin închis păgânii,
Iar mâine poate-l şi omoară.

Un prunc abia de-un cot mai mare,
Neplâns şi nepăzit în viaţă,
Ostatic prins între popoare,
Îşi schimbă lacrimile-n gheaţă.

Domnescul tată, de nevoie,
L-a dat sultanului zălog
Şi nu mai poate ridica războaie
Şi-şi poartă sufletul olog.

Sterpe nisipuri şi zăngăn de arme
Îl ard ziua toată şi noaptea în somn.
El singur ştie,
Cândva va fi Domn!

Mic şi nevolnic, cu inimă mare,
Primeşte ocara şi biciul.
Încearcă să stea în picioare
Şi-şi râde în faţă supliciul!

Cu vremea, în trupul plăpând
S-adună vântul din creste
Şi creşte întruna vuind
Valahul lup din poveste.


Apoi, într-o negură groasă,
Scrâşnitul de lanţuri răsună
Şi fuge valahul acasă,
Rupând bucăţi din carnea păgână.

Străjeri îngroziţi ca şi morţi
Aleargă să-şi mântuie viaţa.
Un drac ce-i urăşte pe toţi
Le şlefuie acum prima ţeapă.

5. Solii Turci (Part V)

Dinspre Poarta turcă se stârneşte vânt,
Se încruntă cerul peste al nost` pământ,
Solii Semilunii vin ca să ne certe,
Vin cu inimi negre ce nu ştiu să ierte.

Cu alaiuri multe şi strălucitoare,
Cu turbane `nalte, aurite-n soare,
Se vede-n ochi voinţa cea rea,
Când se-ndreaptă iute spre Măria Sa.

Intră sfruntători şi făr` de onoare
Şi privesc la Vodă cum ocara-l doare!
Nu ştiu ce e frica, nu vor să salute,
De datina vlahă au părut să uite!

Cât e lumea lume, cât e pământ,
De acu` nainte, până în mormânt,
Nu lăsăm turbanul faţă de român,
Noi suntem stăpânii, el e cel hain!

Îndrăzneala însă le rămâne-n gât,
Văd deodată solii, ca-ntr-un vis urât,
Vodă cum se-ncruntă ca şi toţi boierii
Ce nu ştiu a tace dacă vrei să-i sperii.

Intră-n sala mare Andrei Căpitan
Să aducă cuie, moarte şi ciocan,
Iar turbanul mândru, de nelepădat,
Prins e pe vecie cu piroane-n cap!

Să înveţe dară cei ce nu ştiau,
Că românii fală şi pe Vodă-l au.
Să înveţe turcii buna-cuviinţă:
Peste Vodă Ţepeş? Nu e cu putinţă!

6. În Valahia (Part VI)

În Neagra Vlahie şi caii sunt răi,
Iar Vlad Vodă Dracul e pui de şeitan.
La fel sunt şi codrii şi oamenii săi
Şi toţi pân` la unul îl vor pe Sultan.

E neagră câmpia de turci pregătiţi
Cu arme în mână, sunt toţi cârmuiţi.
De cruzi generali ai armatei păgâne,
Nimic nu le-a stat în faţă să-ndure.

Atacuri rapide, cu săbii de foc,
Cu suliţi şi arcuri ce trec drept prin om.
Dar Vlad îi aşteaptă cu ape secate,
Cu câmpuri uscate şi greu vânt de moarte.

În jur este linişte ca în mormânt
Şi turcii miraţi stau fără cuvânt.
Nu ştiu ce-i aşteaptă şi cred că de frică
Vlad Vodă s-a dus să scape de milă.
Vlad Vodă s-a dus să scape de milă.

Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.

Din seară în ziuă îi muşcă valahii,
Sunt obosiţi şi bolnavi otomanii.
Nu ştiu ce se-ntâmplă, de unde le vine
Moartea în oase şi cât îi mai ţine...

Spun rugăciunea, Allah să-i asculte,
Apoi închid ochii şi speră să uite
Că sunt zile-ntregi de când nu se-opreşte,
Atacul ce parcă din iarbă porneşte.

Furia e mare şi vlahii sunt repezi,
Lovesc fără milă şi taie din vene,
Din vene-ncărcate de răul ce-ncearcă
Să calce pământul, să-l calce deodată.
Să calce pământul, să-l calce deodată.

Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.

Vlad merge-ntr-o clipă, îmbrăcat ca un turc,
Se pierde prin corturi şi taie duşmanul.
Turcii, speriaţi, scot sabia şi luptă,
Dar între ei, nu ştiu un' să fugă.

Se-omoară de frică, de frică nebună,
Aceleaşi cuvinte le spun toţi cu ură:
Vlad să dispară din lumea în care
Nimic pentru el nu este prea mare!
Nimic pentru el nu este prea mare!

Un strigăt se-aude şi oastea păgână
Nu ştie de unde se-aude chemarea.
În braţe începe să simtă o teamă,
Se luptă cu umbre ce nu ştiu să ierte.

Nu iartă pe nimeni ce-aduce durerea,
Şi nicio privire nu vezi că se-nchină.
Sunt corturi în flăcări şi trupuri tăiate
Şi iar se aude cel strigăt din vreme.

7. Vlad Ţepeş (Part VII)

Eroii din veac, răstigniţi printre cruci,
Se strâng iar sub steag, priviţi-i, nu-s slugi!
Sunt iar toţi ca unul, cu zale pe piept,
Ce sfânt le e drumul şi cât e de drept!

Lângă el aerul bate fără de vânt
Şi aleargă-n rafale blestemul,
Te cheamă, te strigă, niciun cuvânt,
Dar simţi ce-nseamnă Infernul.

Vino, păgâne, te-aştept la hotar!
Hai, vino odată, şi vezi-mă-n ochi!
Am ţeapa în mână şi trăznetul clar,
Hai vino şi mori!

Cu marii duşmani, sau cu regii mai mici,
Cu hoţi sau tirani, cu toţi de pe-aici,
Se-nfruntă valahii, cât marele Vlad
Le stă înainte, veghindu-i din prag!

Sunt mare şi liber şi drept ca un zbor,
Sunt os Basarab de acum până mor,
Am stat la Târgovişte şi Dunăre scut,
Mai sfânt ca dreptatea nimic n-am avut!

Vino, păgâne, te-aştept la hotar!
Hai, vino odată, şi vezi-mă-n ochi!
Am ţeapa în mână şi trăznetul clar,
Hai vino şi mori!

8. Kara Iflak (Part VIII)

Ciudată linişte, totul e calm.
Şi luna roşie veghează de sus,
Doar vântul se îngână tăcut
Prin pânze de corturi şi urme de fum.
Şi nimeni nu stie că moartea
Pândeşte iar din cer şi din văi,
Atacul român este greu ca un pumn,
E seara în care păgânii n-au drum...

În Kara Iflak!

Un tropot de cal se aude în zare,
Iar turcii speriaţi se ridică-n picioare.
Privesc cu ochi mici printre corturi înalte,
Nu ştiu cine vine şi ce vorbă are.

Cu săbiile-n mână aşteaptă cu teamă,
Să vadă de unde şi cine-i atacă.
Zăresc cu uimire un singur valah,
Ce taie cu forţă şi ură de drac.

Noaptea !

Se-aprind focuri multe, dar Vlad e din piatră,
Trece prin turci, şi nu pot ca să vadă
Unde să fugă sau cum să mai lupte,
Când încă 100 de vlahi sar din munte.

Sunt cruzi ca o haită de lupi ce-au simţit
Urme de sânge şi teamă-n priviri,
Cu săbii mari, grele lovesc ne-ncetat
Cu paloşe multe i-au secerat.

Noaptea!

9. Ultima Luptă (Part IX)

În viaţa nu lungă, Vlad Voda Valahul
Împins-a afară din ţară tot iadul,
Trădat a căzut, din Tronul cel mare,
Dar când s-a întors, de sânge-a fost ploaie!

Şi vorba s-a dus pe întregul pământ,
Că Vlad se întoarce chiar şi din mormânt.
Iar orice armată încearcă să-l calce
Cruzimea de fiară-i va trage in ace!

Şi ţepele-s aspre, şi chinul e greu
Când vezi câmpuri pline de trupuri mereu.
Şi gândul cel rău, din steagul păgân,
Se-ntoarce din drumu-i de moarte nebun.

Şi nimeni ce ura o poartă în piept
Nu-i bine-venit la valahi în castel.
Cine e hoţ sau păgân pe la noi
Va plânge în ţepe, înfipt în noroi.

10. Moare Vlad (Part X)

Ziua neagră repede-a venit!
Şi cei ce-au stat cu Vodă l-au trădat cumplit.
Păcălit-or turcii şi-au plătit cu bani!
Viaţa lui Vlad Vodă s-a pierdut prin ani...

Păgânii au plătit pe toţi din greu,
Văzând că Vlad e tare ca un leu.
Cu aur şi cuvinte printre dinţi,
Le-au tot promis pe toţi să-i facă prinţi.

Şi ochii se măriră la aur şi minciuni
Şi toţi de lângă Vodă pornit-au drept la drum,
Cu gândul să-l omoare şi să-l arunce-n gropi,
Trădarea este cruntă, mai cruntă decât tot!

Vlad Ţepeş scoate paloşul încă o dată!
Loveşte, loveşte armata lui toată!
Dar ei, murdari de urme de aur,
Sunt răi! Şi muşcă din Vlahul lor faur!

Lumini din cer apar să ardă tot,
Să dea un semn la săbii, că-i vreme de război.
Lucesc în lame lacrimi şi sânge de-mpărat,
Dar ei lovesc cu ură, cu ură de tiran.

Secunde-au fost nevoie să şteargă ce-a făcut,
Cum i-a salvat de hoarde, de hoarde de păgâni.
Şi cum a scos din ţară toţi hoţii cei mârşavi,
Cum a zidit Valahia în litere, în ani!

Vlad Ţepes scoate paloşul încă o dată!
Loveşte, loveşte armata lui toată!
Dar ei, murdari de urme de aur,
Sunt răi! Şi muşcă din Vlahul lor faur!

11. Sfârşitul Fără Sfârşit (Part XI)

Trupul întins în pământ,
Iată că nu se ridică
Aşa cum ştiau toţi de-atunci.
Pentru prima oară se-nchină,

Se-nchină turci şi valahi la un loc,
În faţa lui Vodă acum.
Şi ochii sunt încă deschişi,
Şi tristă-i privirea prin fum...

Cerul e negru şi plânge cu lacrimi,
La fel plâng şi ei,
Nimic n-o să mai fie de astăzi la fel!


Trădarea-i scrisă cu litere mari,
E scrisă cu sânge de regi buni şi tari.
Şi nicio secundă nu au gândit
Oştenii ce-au dat vieţi de regi pe nimic.

Vândut-au cu Vodă şi ţara prin foc,
Au dat şi femei si copii la un loc,
Pământuri muncite de mâini de român
Şi ape curate ca visul dintâi.

Dar Vlad de atunci îi veghează de sus
Şi bun îi învaţă să lupte de-acum,
Chiar dacă el nu mai este-n război
Vârful de ţeapă ce-omoară din hoţi.

Din Cer se aude strigăt de moarte!
Luptă, române, sabia ţi-e frate,
Braţ de fier ce taie-n carne.

Luptă, valah, cu fruntea spre soare,
Nimeni în lume n-are scăpare.
Răul e lovit şi moare.

Si ea, Semilună-n veci n-o să-nchine
Ţara sub săbii şi arcuri păgâne.
Vlad veghează dintre umbre!

Vlad veghează dintre umbre!

12. Legământul (Part XII)

Cărbunele-ncins din pomete
Şi inima ruptă în patru,
Cu săbii întinse pe spete,
Aşa fu lumea lui Dracul.

Trimis pe pământ înainte de vreme
Să facă ce alţii nu pot,
Un om din oţel şi din fiere
Ce nu se opreşte nici mort.

Fu pagina noastră de aur,
Clipă de ultim curaj,
Timpul cu ochi de balaur
Şi visul de aur şi jad.

Cu sabia scris în istorii,
Ne lasă de fier legământ,
Să ţinem Valahia-n inimi
Şi sfântul, râvnitul pământ.

13. Pas Infinit

[Bonus Track]

Mii de lumini văd în fiecare zi,
Mii de priviri, se tot rătăcesc în timp,
Mii de glasuri cântă-acelaşi gând al meu,
Simt că totul e un labirint mereu.

Când tot s-a sfârşit, acelaşi cer m-aşteaptă,
Un nou început e-n fiecare seară.
Nu pot să adorm, în minte-mi sună-ntruna
Sute de voci, n-am să renunţ acuma.

A mai trecut o zi la fel,

Am s-alerg, cu un pas infinit,
Către lume, un pas infinit,
Viaţa mea, un pas infinit sunt şi eu!





TROOPER LYRICS